Pentru o corectă informare a cetățenilor municipiului Tecuci vă aducem la cunoștință că, în conformitatea cu legea 115/2017 de aprobare a OUG 9/2017, începând cu luna aprilie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de care beneficiază personalul care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, se majorează cu 30% faţă de nivelul aflat în plată pentru luna martie 2017.
În consecință, cuantumul brut al salariului Primarului municipiului Tecuci s-a modificat de la 5656 lei la 7353 lei iar cel al Viceprimarului s-a modificat de la 4640 lei la 6032 lei.
Salariile Secretarului Primăriei și Directorului economic nu au suferit modificări.
Facem precizarea că acest nivel de salarizare va fi în vigoare până la promulgarea Legii de salarizare unice a bugetarilor de către președintele României.
Primăria municipiului Tecuci
Serviciul de Comunicare Registratură