La mulți ani pompierilor români

În fiecare an, la data de 13 septembrie, este sărbătorită Ziua Pompierilor din România

Ziua-pompierilor-2017

Această zi a rămas, în timp,  unul dintre cele mai semnificative momente din istoria armei pompierilor, ea continuând să fie celebrată încă din 1953, indiferent de regimurile politice.

În amintirea eroilor pompieri din Dealul Spirii, conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, în data de 13 septembrie 1901, a fost dezvelit Monumentul Eroilor Pompieri din București, realizat de sculptorul Wladimir Hegel, în fața clădirii Arsenalului Armatei.

Prin profesionalismul și abnegația cu care își îndeplinesc misiunile, pompierii români sunt, cu adevărat, continuatorii tradițiilor de glorie ale pompierilor militari care au luptat pentru libertatea națiunii române.

Primăria municipiului Tecuci și Consiliul local doresc să aducă, în această zi, un omagiu tuturor pompierilor din România care, prin munca de zi cu zi, pasiune, devotament, sacrificiu, merită prețuirea, respectul și recunosțința concetățenilor.

 

                                       Serviciul Comunicare Registratură

                                            Primăria municipiului Tecuci

Comentariile sunt închise.