Având în vedere evenimentele neplăcute petrecute în ultima perioadă referitoare la intervenţiile pentru salvarea unor persoane (preponderent copii), care au căzut în puţuri sau fântâni care nu prezentau niciun fel de element de siguranţă şi luând în considerare implicaţiile negative ale unor astfel de situaţii, este necesară luarea unor măsuri urgente pentru prevenirea producerii incidentelor de acest gen.
Până la luarea unei decizii cu privire la reglementarea acestui aspect prin elaborarea unui act normativ care să clarifice normele de siguranţă în materie de securizare a puţurilor şi fântânilor aflate în proprietate privată sau pe domeniul public şi a eventualelor sancţiuni cu privire la nerespectarea acestora, atenţionăm cetăţenii să aplice măsurile de securizare a fântânilor şi a puţurilor individuale , inclusiv cele la care exista acces din domeniul public.
PRESEDINTELE COMITETULUI LOCAL PENTRU SITUATII DE URGENTA TECUCI
PRIMAR, Catalin Constantin Hurdubae


