Colectare ajutoare pentru persoanele afectate de inundații
La nivelul județului Galați, începând cu 4 iulie 2018, demarează o campanie de colectare de ajutoare pentru persoanele afectate de inundațiile produse, în ultima perioadă, pe teritoriul României.
În municipiului Tecuci vor fi organizate două puncte de colectare a donațiilor prin amplasarea a două corturi unde vor putea fi predate ajutoarele. Cele două corturi vor fi situate în zona Pieței centrale și în zona Sălii de expoziție „Gheorghe Petrașcu”.
Cei care doresc să ajute vor putea dona produse alimentare ambalate și neperisabile și produse nealimentare (îmbrăcăminte, încălțămine în stare bună și igienizate, produse de îngrijire și uz gospodăresc etc).
Programul de colectare : luni – vineri 0800 – 1600
sâmbătă – duminică 0800 – 1300
Vă așteptăm să arătăm că putem fi solidari și, împreună, putem să îi ajutăm pe semenii noștri aflați la nevoie!
Serviciul Comunicare – Registratură
Primăria municipiului Tecuci


